💫💥În spiritul promovării unei educații centrate pe copil și în conformitate cu Planul de activitate al IP Liceul Teoretic Corjeuți am organizat activitatea extracurriculară cu genericul „100 de zile de școală”, dedicată elevilor clasei I-a B, sub îndrumarea atentă și inspirată a învățătoarei Nelea Caț .
✨️Activitatea a reprezentat un moment simbolic și emoționant, marcând primele 100 de zile petrecute de micii școlari în universul cunoașterii. Prin joc, creativitate și colaborare, elevii au retrăit drumul parcurs de la primele emoții ale începutului de an școlar până la bucuria primelor reușite. Fiecare activitate propusă a valorificat achizițiile acumulate, a încurajat comunicarea liberă și a stimulat curiozitatea naturală a copiilor.
✨️Sub coordonarea învățătoarei, copiii au fost implicați în activitate. Atmosfera a fost una caldă și motivantă, dominată de entuziasm, zâmbete și dorința de a descoperi, evidențiind progresul fiecărui elev și consolidând spiritul de echipă al colectivului clasei.
💫Dna Caț Nelea a demonstrat profesionalism, dăruire și sensibilitate pedagogică, reușind să creeze un cadru educațional în care fiecare copil s-a simțit apreciat, încurajat și valorizat.
Activitatea a reflectat o bună practică educațională, contribuind la formarea unei atitudini pozitive față de școală și la dezvoltarea armonioasă a personalității elevilor.
💯Activitatea extracurriculară „100 de zile de școală” a constituit un prilej de bucurie, reflecție și consolidare a relației elev–școală, aici asistând și parinții, confirmând rolul esențial al activităților extracurriculare în parcursul educațional al elevilor din clasa I-a B.












